Postări populare

duminică, 27 iulie 2014

Lumea sensibilă a hormonilor


Sistemul hormonal este reglat în principiu de trei sisteme de organe, precum: sistemul rinichilor (din acesta fac parte în principal hormonii sexuali şi anumiţi hormoni ai glandelor suprarenale), apoi sistemul ficatului (cuprinde majoritatea hormonilor glandelor suprarenale şi de exemplu şi hormonii responsabili pentru distribuţia pigmenţilor pielii) şi în final sistemul splinei (hormonii glandei tiroide şi ai pancreasului).
Întregul sistem hormonal uman este reglat de două structuri importante cerebrale, de hipotalamus şi hipofiză. Hipotalamusul în sine nu secretă nici un hormon, însă produce substanţe „de reglare”, care stimulează sau chiar atenuează, prin intermediul altor organe, funcţia hormonilor. Hipofiza în sine produce mai multe tipuri de hormoni, şi de asemenea controlează alţi hormoni. Sub „alţi hormoni” înţelegem de ex. hormonii sexuali, secretaţi de ovare, respectiv de testicule. Organele sexuale amintite sunt însă doar nişte figurine „în mâinile” organelor reglatoare, cele ale hipotalamusului şi ale hipofizei.
În cazul tuturor glandelor hormonale cu secreţie internă se poate întâmpla des să fie încărcate cu toxine anorganice, de exemplu cu metale grele, substanţe chimice! Hipotalamusul este un organ care nu prea este protejat de aşa numita barieră  sânge-creier, cea mai importantă sarcină a căreia fiind protecţia creierului faţă de penetrarea elementelor toxice din sânge.  În ciuda faptului că bariera amintită nu este perfectă, ea poate totuşi oferi o protecţie parţială. În schimb,  în timpul dezvoltării intrauterine a creierului fetusului, nimic nu protejează sistemul nervos de toxine. Astfel se poate întâmpla ca sistemul nervos, din care fac parte şi cele două organe cerebrale amintite, să fie deja încărcat cu anumite toxine deja de la naştere, însă se poate întâmpla ca efectul lor să se manifeste doar la o vârstă mai înaintată.
O mare parte a hormonilor nu este încă produsă de organism în copilărie, acest lucru având loc doar mai târziu, la pubertate. Mă refer aici în special la hormonii sexuali, adică la acei hormoni, care reglează maturarea foliculilor ovarieni, sau care sunt importanţi pentru lipirea ovulului fecundat pe mucoasa uterină, apoi pentru dezvoltarea sa ulterioară. Din această cauză pot apărea în pubertate modificări hormonale bruşte, respectiv probleme secundare conexe, în special în cea ce priveşte activitatea sistemului nervos central. Starea încărcată cu toxine a acelor organe complicate precum hipotalamusul sau hipofiza se oglindeşte din păcate fidel în funcţionarea sistemului nervos, în comportament, sentimente, etc.
Organul neurohipofiză, care răspunde de ex. pentru secreţia hormonului numit oxitocină, de multe ori este asociat cu dereglările hormonale. Acesta întrucât oxitocina este responsabilă pentru asigurarea bunei dispoziţii şi a optimismului. Dacă are loc o perturbare în secreţia naturală a oxitocinei în organism, atunci în mod logic consecinţa este lipsa bunei dispoziţii, şi această stare de lipsă poate conduce la nihilism, tulburări de comportament, sau chiar la sinucidere. În cazul fetelor, poate cauza şi dereglări ale menstruaţiei. Sub efectul valului brusc de hormoni produs de o stare hormonală incorect reglată, creierul fetei respective începe să funcţioneze atipic (anormal), prin urmare ea adoptă un comportament autodistructiv, lucru pe care anturajul ei nu îl înţelege şi de multe ori contactează un psihiatru sau un psiholog pentru ajutor.

Secreţia corespunzătoare de hormoni este o foarte importantă condiţie preliminară pentru o concepţie reuşită şi dezvoltarea corespunzătoare a fătului. Dacă acest tip de detoxifiere informaţională Joalis va fi asociată cu alte posibilităţi de detoxifiere informaţională Joalis, atunci putem face astfel ceva pe care omenirea încă nu o poate aprecia corespunzător în posesia cunoştinţelor sale generale actuale. În acest mod putem influenţa dezvoltarea pozitivă a fătului, şi anume acea stare în care micuţul om intră prin poarta vieţii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu